Dunărea străbătută în cel mai lung traseu cu ambarcaţiuni cu vâsle

La acest sfârşit de august 2014, mai precis în dimineaţa zilei de 24, dinspre vecinii noştri bulgari situaţi la sud de Dunăre – în punctul de trecere a frontierei numit Chiciu din judeţul Călăraşi, încep să îşi facă apariţia, una câte una, molcom precum cursul bătrânului fluviu, caiace, canoe şi alte ambarcaţiuni mişcate pe ape de braţele oamenilor ce, după caz, manevrează padele, pagae, rame sau vâsle.

Pentru început nu se disting decât siluetele micilor şi diferitelor ambarcaţiuni, iar pe măsură ce se apropie, putem vedea chipuri asprite de soare, ploaie şi vânt, chipuri ce nu aparţin aceleeaşi naţiuni, feţele unor persoane care, majoritatea nu mai sunt la prima tinereţe, cei mai mulţi fiind chiar de vârsta a treia. O trăsătură comună a chipurilor acestora – indiferent de vârstă, culoare a pielii, a ochilor sau a părului, statură, bărbaţi, femei sau uneori copii, aparţinând diferitelor naţionalităţi sau rase umane – denotă hotărâre, răbdare, perseverenţă, calm şi nu în ultimul rând bucuria de a trăi.

Mulţi dintre aceştia vin din localitatea Ingolstadt, GERMANIA şi vor să străbată, cu propriile ambarcaţiuni şi forţe, fluviul până pe braţul Sfântul Gheorghe în localitatea cu acelaşi nume de la vărsarea în Marea cea Mare, străbătând astfel cel mai lung traseu din lume, organizat anual, ce însumează o lungime de aproximativ 2 516 km. Este incredibilă distanţa parcursă, este incredibil faptul că în acest an suntem la ediţia cu numărul 59, este incredibil că România are în acest turneu unic în lume cea mai mare lungime a malului dintre toate țările riverane Dunării, anume 1 075 km, este incredibil că abia din anul 2007 a participat cu primul echipaj românesc, este incredibil că acest eveniment care ar trebui să constituie un liant între ţările europene şi un simbol este atât de puţin cunoscut şi mediatizat.

Aceşti oameni – care de cele mai multe ori folosesc în comunicare limbi de circulaţie internaţională – trăiesc în fiecare an bucuria de a se reîntâlni, bucuria de a petrece cu plăcere atât în deplasarea lor pe ape, cât şi în numeroasele opriri şi campări, bucuria de a savura din preparatele tradiţionale ale diferitelor comunităţi, de a asculta muzica acestora, de a participa la evenimentele organizate în cinstea lor, de a admira peisajele luncii Dunării şi a Deltei Dunării atât de minunate şi unice, care nu sunt valorificate la adevăratul lor potenţial, cu precădere de către oamenii locului şi spre bunăstarea acestora.

Nu sunt numeroşi românii participanţi la acest eveniment deosebit, datorită faptului că ambarcaţiunile şi echipamentul aferent au un preţ nu foarte accesibil, investiţia materială necesitând sacrificii şi o pasiune deosebită, alături de o dragoste şi respect faţă de natura sălbatică, deschidere spre o relaţie sinceră şi dezinteresată cu ceilalţi participanţi, dorinţa de a împărtăşi cu alţii din frumuseţea pe care Mama Natură ne-a lăsat-o spre a o transmite copiilor noştri şi urmaşilor lor.

Fără oameni cu ospitalitate în suflet, care primesc în preajma comunităţii lor, în fiecare an oaspeţi din ţară şi din afară, tratându-i fără deosebire, şi omenindu-i mereu mai bine, fără să se gândească la oarece avantaje, fără aceia care organizează evenimente nautice – Festivalul bărcilor cu vâsle de la Tulcea organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23 – pentru a crea şi dezvolta spiritul de socializare şi competiţie, acest fenomen internaţional nu ar fi perpetuu şi nu ar avea o creştere în timp. Modelul acesta ar trebui să fie un exemplu de bună practică în promovarea turismului nautic şi de aventură la noi în ţară, necesitând o implicare mai consistentă în a promova şi a susţine logistic noi echipaje de participanţi.

Sunt puţine şi asociaţiile profesionale din domeniu şi ONG-urile implicate în atragerea, dezvoltarea, pregătirea şi profesionalizarea oamenilor cu aptitudini în acest domeniu, dintre acestea putând fi enumerate: Asociaţia TID România, Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23, CEDES Cercetare-Dezvoltare, Primăria Tulcea, Primăria Luncaviţa, Primăria Brăila, etc. Probabil că implicarea ministerelor de resort în promovarea fenomenului este destul de timidă în ciuda faptului că fenomenul are caracter intrenaţional, transfrontalier, unic prin elementele sale definitorii.
Nutrim speranţa că la ceas aniversar – ediţia 60 – aceste impedimente vor fi date uitării, va exista o mobilizare exemplară şi o coaliţie care va conduce – printr-un minim efort a cât mai multor actori ce se pot implica – la amplificarea fenomenului, identificarea resurselor, mediatizarea corespunzătoare, conducând la amplasarea acestui program în topul atractivităţilor României.

Dumitru-Florin Munteanu
Fundaţia de Turism şi Ecologie a Dunării de Jos Ciulinii Bărăganului
Asociaţia Naţională pentru Calitatea Serviciilor din Turism